Și de-al nopții vis vorbește stins și-n șoaptă mititica.
Iar în camera albastră șevaletu-i gol și rece
Căci din bulgări de culori n-are ea ce să învețe.
Dară iat' c-un colț se mișcă - șevaletul se deșteaptă
Și încet pe pânza-i albă bleumarin apare-ndată.
Și din linii frânte-n colțuri prinde viaț' o mică barcă
Ce în tremur de furtună stă ca viața de nedreaptă.
- Spune-mi tu iubite scump: în Veneții-ai fost vreodat'?
Sau pe apele întinse doar cu mintea ai umblat?
Toate-s vise de iubire și-n iubire vise-s toate!
